Permis de retragere zona 30 anti-aging elvețian. Cristina Scarlat (coordinator), Mircea Eliade Once Again, Lumen Publishing House, Iași, 2011

Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante.

Obiectul SCP-093 Red Sea (Toate testele și recuperate Materiale Rapoarte)

Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. O fi distanța cea care nu estompează, ci, dimpotrivă, amplifică paroxistic sentimentele interioare, cele pe care am apucat să le adun înainte de plecare, să le înghesui prin bagaje, ce am trăit, ce îmi mai amintesc din ce am trăit Rămîn multe acasă, altele multe se pierd pe veci.

Dar ceea ce totuși am apucat să iau și să păstrez, capătă acum consistența granitului. Humorenitatea mea, fie-mi permisă licența filosofică, a devenit o definiție aproape sinonimă cu românitatea, sau cu numele meu. Uite că azi, deși tocmai mi-am cumpărat patine cu rotile, mă simt mai schioriță o fi ăsta femininul?

Și asta numai pentru că am cîteva zile de cînd scormonesc internetul și îmi agasez prietenii să îmi trimită fotografii cu pîrtia. Și nu mă mai satur de minunat, în special privind la fotografia lui Ovidiu Şancariuc, făcută de sus, de la mesteceni, la îngemănare de apus de soare și răsărit de lună, cu pădurea Arinișului misterioasă și ascunzișă.

Ascunzișă pentru cei care ajung pentru prima dată acolo, nu pentru mine, pentru că le-am tropăit o copilărie întreagă în expediții Cireșarii, pe care le puneam în mare taină la cale cu Permis de retragere zona 30 anti-aging elvețian, și cu Manuela, și nu mai ajungeam să descoperim intrarea secretă în peșteră pentru că rămîneam în reverie adunînd cimbrișor din Poiana Soarelui, o poiană neașteptată care se deschide pe culme în plină pădure.

Download aplicații mobile

Nu îi spuneam pe vremea aceea așa, îi spuneam Poiana Cimbrișor. Abia acum cînd copiii mei, ai Manuelei ne citesc Cireșarii, abia acum cînd după traseele off-road năucitoare ale lui Sorin, am redescoperit-o în plin soare și așa i-a rămas numele. Îmi trimite Marius imaginea asta cu pirtia luminată ca un fulger în pădure, un fulger venit să rămînă, care taie și arde pădurea și lasă urmă albă, pîrtia asta semeață, ca un tăiș de sabie, vîrf de lance, deasupra orașului, tăcut, copleșit, pîlpîindu-și fudul luminițele în vale.

Pînă și marele hotel BWB rămîne umbrit de lumina selenară a pîrtiei. Cînd o să ajung la Humor, așa vreau să o văd: de la mesteceni or mai fi fiind mestecenii ăia care au dat numele dealului? Vorbeam cu ceva vreme înainte unui prieten, şi îi spuneam vorbe mari despre istoria mică și istoria mare, adică despre istoria individuală, a fiecăruia permis de retragere zona 30 anti-aging elvețian noi, cea pe care o consumăm în încercarea de a supraviețui, în încercarea de a fi fericiți.

Pe de cealaltă parte, istoria mare, cea de la televizor, care din păcate numai în foarte scurte episoade va intra în cărțile de istorie. Între istoria particulară și cea oficială, ni se scrurg, ni se termină viețile fără să ne dăm seama.

La nivelul istoriei individuale însă, se întîmplă uneori miracole. Adică viața asta personală cu vise, pasiuni, curaj, longevitate în ideal, a cîtorva indivizi norocoși, ajunge să facă istorie.

Istoria mare, care însă are prostul obicei de a evalua prea tîrziu oameni și fapte.

Informations du document

Orașul meu este un astfel de oraș. Un altfel de oraș.

Cu astfel de oameni. Un altfel de oameni. Mi-am dat seama de lucrul acesta cînd acum 30 de ani un primar răsturna lunca Moldovei ca să facă un mare parc dendrologic. Eram mică, aveam fiecare clasă o porțiune dintr-o alee și trebuia să avem grijă de ea. Îmi amintesc ce mare noroc pe capul nostru că în clasa noastră era Manuela, de care mă leagă cea mai longevivă prietenie, și pentru care, da!

Nu numai că era cea mai frumoasă alee dintre cele intrate în grija Școlii 1, ci dintre toate aleile parcului.

Transféré par

De fiecare dată cînd venea mămaia în vizită, de la Bîrlad, mergeam să îi arăt aleea noastră, și ea știa exact ce plantă a răsărit nouă și o prețuia cu bunătatea de sfîntă a oricărei bunici îmi imaginez eu. Știa și cîți boboci avuseseră trandafirii cu un an în urmă, și că zambilele cele mov sunt de anul acesta. Aleile se unduiau de-a lungul acestor istorii personale ale copiilor și părinților orașului. Avea parcul acesta, noi îi spuneam luncă un bazin de înot uriaș, unde în puținele zile călduroase lăsate peste Humor, se bălăceau în neștire doctorul și pacientul X, primarul și portarul primăriei, profu de geografie și ultimul elev dintr-a opta, și un alt bazin mai mic alături, unde era o forfoteală de nedescris de urmașii celor care populau bazinul mare.

Mai ales aveam bunul obicei ca tot humoreanu să iasă duminica la plimbare în luncă, să asculte liniștea pestriță a copacilor populați de păsări hotărîte să-și dezvolte repertoriul, a Moldovei care susură prevestitoare alături, a firului de iarbă dormind sub zăpadă, a răzbunării caldei primăveri, descătușînd nebună energii și doruri și sete de viață și de verde.

După plimbare, lumea se stătea la taclale, la un Cico Brifcorul avea să fie inventat cu mult mai tîrziu. Dacă aveai o fustă nouă, în luncă îți făceai prima apariție cu ea, acolo aflai cine ce bicicletă și-a mai luat, ce pantofi se mai dau pe sub mînă la Romarta, ce modele au mai apărut la Guban. Acolo am văzut prima dată geaca roșie ca a lui Michael Jackson în Thriller, cu fermoare, cu tot dichisul, geaca cu care a făcut istorie în oraș Ovidiu Ilaș, geaca pe hugo boss anti-imbatranire o invidiau cam două generații de tineri și adolescenți.

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Acolo am văzut primii ochelari Startreck, ai lui Marius, și acolo m-am plimbat eu prima dată cu adidașii mei aduși din Germania și cu casetofonul galben Philips, cu căști, ultimul răcnet.

Cînd erai îndrăgostit în luncă aveai marcată harta sentimentală.

Deveneai apoi părinte, în luncă făceai prima intrare a copilului în lume, acolo îi prezentai și îl trasnformai în om al locului. Oaza aceasta, chiar cînd ani mai tîrziu avea să fie în întregime o ruină, a rămas în sufletul oricărui humorean, indiferent prin ce țară a lumii își are contul bancar sau serviciul distincția e necesarăiar el își va identifica orașul prin acest parc anistoric, un lăcaș de huzur, ca o stațiune elvețiană pentru chiaburi. A avut Humorul parte de un primar aproape mitic, transformat în referent istoric El făcuse lunca, și căminul de copii.

Prietenul a făcut un comentariu pe care nu îl pot trece în memorii, ca să nu îmi pierd cititorii, dar eu am rămas de atunci cu o traumă, Freud mi-ar fi schițat deja portretul psihologic, că uite și acum cînd au tăiat panglica Udrea, Flutur și Vlădescu, la inaugurarea pîrtiei eu am avut curiozitatea să aflu ce s-a întîmplat cu bucățile de panglică, cine le-a luat, le păstrează cineva?

Ce bine ar fi să fi păstrat primarul măcar o bucățică.

CZU Intertext N3 4 2019 Final

Țăranu, primarul boier, a plecat prin alte părți, lunca, încetul cu încetul s-a părăginit, arborii din patruzeci de ţări plantați în parc au fost năpădiți de buruieni, trandafirii noștri au dispărut sub invazia plantelor din preajmă. Au rămas anotimpurile să își cearnă neputința peste nepăsarea oamenilor. Băncile au început să dispară, felinarele să se spargă. Singură puntea suspendată ne lega de Arinișul închis și el după revoluție, nefericit renovat de fel de fel de șmecheri Din conac boieresc ce fusese, a devenit juma de bloc rusesc, pentru nefamiliști, nici ăla finalizat; dispărute sînt și iazul pentru păstrăv din spatele conacului, și verandele largi și generoase în lumină și liniște.

Abilitati Chirurgicale

Tot un alt fel de oraș a fost și Humorul post revoluționar, din moment ce noi am tot avut rezultate anapoda la toate alegerile locale. Altfel decît țara. Țin minte la primele alegeri, cînd România avea numai primari FSN-iști, de era harta toată plină de trandafiri, Humorul a fost al treilea oraș din țară cu primar țărănist: București, Timișoara și Gura Humorului, de nu știa nimeni unde vine localitatea asta țîfnoasă.

Primirea, transferul şi poziţionarea pacientului chirurgical 1. Targa se aduce lângă masa de operații și se coboară marginea de siguranță dinspre masa de operații.